jurnal

autostopistul

Întâmplarea s-a petrecut undeva în Ardeal, acum ceva ani în urmă dar a fost atît de amuzantă când am auzit-o prima dată, încât am zis că trebuie să o scriu.

Un om mai amărât și mai trăsnit de felul lui, trebuia să ajungă să ajungă într-o localitate vecină, era toamnă târzie și autostopul părea cea mai bună opțiune. După stat aproape o oră în vânt, oprește un camion iar șoferul îi spune să urce în spate și să nu se sperie, era un sicriu gol pe care îl ducea la cineva.

Autostopistul nostru urcă și se aşază liniștit pe platforma din spate. Începe să plouă aprig, în rafale și bietul om deschide sicriul hotărât să se adăpostească de ploaie. Zis și făcut. Mergea și un pui de somn, cu ploaia bătând pe lemnul de fag. Întâmplarea face totuși ca șoferul să mai oprească de mila unui grup de patru bărbați zgribuliți care făceau semn cu mâna să oprească. Se urcă și ăia. Pălăvrăgesc până ce ploaia se oprește. Autostopistul din sicriu însă, abia se trezea. Se gândește: oare mai „ploaie”? și înceeeeet de tot, scoate o mână să verifice.

De spaima mâinii apărute din coşciug, cei patru curajoși sar din camion în timpul mersului. Peste ceva vreme, camionagiul își dă seama că oamenii dispăruseră și oprește mașina. Îl întreabă pe autostopistul nostru, Mă omule, nu mai erau și alții cu tine în camion?  Omul răspunde nevinovat: Am auzit eu niște voci, dar de văzut n-am văzut pe nimeni. 

Bun la suflet, camionagiul se hotărăște să se întoarcă din drum, unde a dat peste ceilalți, cu mâini și picioare rupte, rămași mofluzi pe marginea drumului.

Anunțuri

4 gânduri despre „autostopistul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s