jurnal

lucrurile care mă sperie

Aflându-ne în noaptea aceasta la doar câțiva km de epicentrul ultimului cutremur și retrăind aceeași frică din clasele primare, dar dublată pentru copilul de lângă mine, am început să fac mental lista lucrurilor care reușesc să mă panicheze.

Iar cutremurul e undeva foarte sus pe lista mea. Eram la școală, în timpul unei ore, îmi amintesc exact vuietul acela șuierat, schelălăitul câinilor care simt dinainte să înceapă. Clasa noastră era la parter și învățătorul a spus să ieșim repede afară. Pe hol era haos. Cutremurul nu se mai oprea parcă. Când am văzut îmbulzeala, m-am dus înapoi în clasă. Habar nu aveam, pe atunci, că în caz de cutremur, trebuie să te îndepărtezi de fereastră. Știu doar că exact înainte ca un ghiveci de flori suspendat să-mi crape capul, m-am băgat sub o bancă. Eram doar câțiva rămași în clasă. Ulterior ne-a trimis acasă, tremuram toată, ca la fiecare cutremur de atunci încoace. Cele mai urâte sunt cutremurele din timpul nopții, în blocul nostru vechi. Și dacă sunt singură cu fetele. Cu imaginația mea bolnavă mă văd nu moartă, ci prinsă sub dărâmături, cu un copil însetat, înfometat și în cel mai urât caz și rănit iar pentru că statul român nu a prevăzut nimic în caz de…..salvatorii nu mai ajung la timp. N-au fost decât 5.2 grade Richter de data asta. Casa e din lemn, elastică, mult mai sigură decât blocul. Și totuși leganatul acela îmi produce o spaimă cât casa.

Avantajul meu major e că reușesc să acționez în ciuda fricii. Par calmă, iau decizii raționale, nu rămân paralizată și neputincioasă. Consider ca e un atu pe care am avut ocazia să îl pun în aplicare de mai multe ori.

Mi-e frică uneori să ies din casă. Iar asta mi se întâmplă doar în România. Poate că sună snob, poate e mai mult de silă de tot decât teamă dar este. Dacă aș putea să mă izolez pe un vârf de munte și totuși să-mi cresc copiii normal și să am din ce trăi, aș face-o.
De ce mi-e frică în viața asta? De bătrânețea senilă și dependentă de alții, de lipsa lucidității, că nu voi fi făcut suficient pentru copii, ca să aibă cele mai bune șanse să se dezvolte, mi-e frică de oamenii proști și răi, de faptul că ne distrugem singuri planeta, mi-e teamă că nu am realizat nici măcar jumatate din lucrurile pe care mi le-am propus și am deja 36 de ani.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s