copii · iubire · proză scurtă

oameni-copaci

text de demult

Îmi plac oamenii care cresc copii, oamenii-copaci cu brațe întinse precum rădăcinile de sequoia care nu obosesc niciodată în legănat, alinat, mângâiat, oamenii-copaci care trăiesc iubind, îmi plac femeile transparente în pântecele cărora se văd pruncii nenăscuți, mâinile mamelor care își trec degetele  peste burțile imense, emoționate, îmi plac mâinile grele ale taților care susțin căpșoare fragile adormite, lumea această puternică și miraculoasă a unei noi vieți care abia își începe zbaterea. Ai spune că oamenii-copaci nu dorm niciodată cu-adevărat, ca opresc respirația furtunilor pentru că pruncii să le crească în coconul lor proaspăt, nealterat, ai spune că oamenii-copaci nu cunosc anotimpurile pentru că brațele lor sunt mereu dezgolite în așteptarea copiilor târzii sau a celor fugiți de-acasă, ai spune că oamenii-copaci sunt mereu bolnavi, pentru că trupurile lor miros a depărtări și a dor după pruncii care nu s-au mai transformat în fluturi și uneori ai spune că oamenii-copaci nu există pentru că vedem doar brațe mucegăite și sâni putreziţi. Cred în oamenii-copaci de a căror riduri se agață chicote jucăușe și copii-frunze, tălpițe netede-verzi și fericiri punctuale. Oamenii-copaci există cu siguranță fiindcă altfel nu mi-aș putea încâlci părul în scoarța lor, nu le-aș scrijeli seva, nu le-aș gusta amintirile, nu m-aș îndrăgosti de trunchiul lor necuprins. Îmi plac oamenii care se cresc copaci, cu brațe care nu se sfârșesc niciodată iubind.

Anunțuri

2 gânduri despre „oameni-copaci

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s