jurnal

Londra (1)

anul 2000

Nu am mai ieșit din casă la 7 dimineața de 2 ani. Nu mai știam cum miros diminețile după furtună. Astă noapte a bătut vântul rău, a plouat și când am dat nas în nas cu aerul vremii înnorate, preferata mea, am avut un moment de încântare absolută. Am făcut abstracție de mașinile care mergeau pe dreapta, de strada tipic românească, mi-am pus ochelarii de soare fiindcă sunt sensibilă la lumină mai ales după nopți nedormite și am închis puțin ochii în timp ce mergeam, trotuarul era complet liber.

Am inhalat aerul proaspăt și răcoros, 12 grade la tricou și sacou de reiat și m-am trezit în Londra. Londra anului 1998, când am respirat-o pentru prima dată. Eram la liceu și era prima mea ieșire singură din țară, într-o tabără. Mergeam pe străzi minunată, drogată de aerul acela de după scurtele ploi și vântul care nu ridica praful pentru că nu exista praf, eram în extaz pentru simplul motiv că nu trebuia să-mi curăț pantofii în fiecare zi, că nu mă murdăream de noroi până la genunchi când ploua, mă bucuram ca proasta de fiecare lucru care mi se părea extraordinar în comparație cu România cea jalnică.

Treceam zilnic pe o străduță pe care vedeam același cuplu gay care se săruta îndelung în mașină înainte de a pleca la serviciu. Mergeam la cursuri, mâncam și apoi ieșeam să mă plimb în toate locurile despre care doar citisem. Eram fermecată să văd atâtea nații la un loc, să trec pe lângă cele mai ciudate frizuri sau haine pe care nimeni nu le privea îndelung și nimeni nu stătea să le bage în seamă. Observam bărbații din metrou care purtau costum, cămăși cu butoni și aveau unghii lungi și neîngrijite. Femei de toate culorile și clasele sociale. Copiii care vorbeau adorabil stâlcit engleza britanică. Mirosurile și texturile noi, mall-uri imense în care te pierdeai de-a dreptul. Când am intrat la Harrods, am crezut că sunt în Rai. Mi-am revenit repede, Raiul era obscen de scump mai ales pentru o adolescentă româncă. Apoi parcurile. Verdeața aceea care-ți lua ochii, puteam să calc în sfârșit iarba, un lucru de neconceput în orașul nostru provincial prăfuit, puteam chiar să mă întind pe ea, să stau desculță în apa unei fântâni arteziene ca alți zeci de oameni, fără nici un gardian plin de zel în preajmă.

Am simțit că gust libertatea. Momentul în care am aterizat înapoi și m-a izbit căldura murdară a Bucureștiului care mirosea a pepeni stricați, mi-am zis: o să mă sufoc în țara asta. O să mor sugrumată de mizerie, îngustime și nesimțire.

Sunt acum la jumătatea drumului. Poate până mă asfixiez de tot o să mai calc o dată în Richmond Park și Greenwich unde mi-au rămas cele mai frumoase amintiri.

Va urma.

Anunțuri

Un gând despre „Londra (1)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s