jurnal

27 mai 2015

De ziua lui tata vreau să scriu despre mama, despre ei doi, despre povestea lor și a mea. Fiindcă fără mama, tata nu ar fi fost așa cum e acum, sunt sigură de asta. Fiindcă mama e cea care a ținut totul lipit cu superglue când lucrurile se complicau, îndepărtau sau distrugeau. Nu între ei, ei se iubesc și acum la 60+, merg ținându-se de mână și rar vezi un cuplu care să fie atât de statornic și de sincer.
Dar istoria lor și apoi a mea pornește cu mult timp în urmă, când tata a fost adus de părinții lui de la țară în gazdă la părinții mamei mele. Pe atunci aveau amândoi 14 ani, mergeau la licee diferite și nu se puteau suferi. Apoi fiecare a apucat spre facultate în alt oraș, unul la Iași, altul la București. Au început ulterior să se reîntâlnească și am fotografii cu ei din acea perioadă. Erau incredibil de frumoși și tineri. S-au căsătorit, din dragoste, la 24 de ani. Aveau amândoi servicii, ca orice om serios de pe vremea împușcatului. Locuiau cu părinții mamei fiindcă n-aveau atunci bani de apartament, primiseră unul de la stat iar mama i-l dăduse fratelui ei, unchiul pe care nu l-am iubit niciodată. Partidul nu îi iubea pe ai mei fiindcă sentimentul era reciproc.

Pe la 29 de ani mama a rămas însărcinată cu mine. Asculta rock și patina cu mine în burtă. Erau tot tineri, frumoși și abia așteptau să mă crească. Doar că înainte să mă nască, mama a avut un atac cerebral care a lăsat-o pe moment cu paralizie pe toată partea dreaptă. Au fost, cred, niște luni cumplite. Nu putea vorbi coerent, nu putea face nimic și nici simți cu partea dreaptă a corpului. Pe atunci se făcea cezariană doar în cazuri grave. Iar mama era un caz grav. M-am născut la termen, sănătoasă tun, cu chef de somn și mai puțin de mâncare. Alăptatul a eșuat, mama abia reușea să mă înfeşe cu o singură mână. Tata făcea drumuri la București încercând să obțină lapte praf. Mama începea să își revină. Toată nenorocirea asta s-a transformat într-un avantaj: mama nu a fost obligată să se întoarcă imediat la serviciu iar apoi s-a întors part-time o vreme. A petrecut deci mai mult timp cu mine decât toate mamele muncitoare din anii ’80 iar în restul timpului mă creștea bunica, cea mai bună bunică care acum are 93 de ani și Alzheimer.

După ce s-a refăcut aproape complet și viața noastră s-a continuat doar în 3, când eu am împlinit 4 ani și ne-am mutat la bloc, mama a mai avut peste ani două mari încercări: un accident grav și apoi o operație. Accidentul a afectat-o mult dar s-a mai întâmplat un miracol, și-a revenit cu totul. Când copila mea cea mare împlinise 3 ani, mama ieșea la pensie, sătulă de muncă și fericită să fie bunică, încântată să își ia nepoata de la grădiniță zi de zi și să se bucure în sfârșit de viață.

A întinerit cu vreo 10 ani de când are nepoate și este incredibil de activă. Era și înainte, o femeie de toată isprava, și la serviciu și acasă mereu muncind la ceva. Pentru ea, lenea și plictiseala sunt păcate capitale. Mama e definiția vie a perseverenței, a generozității, a optimismului. (Nu știu, serios, cu cine semăn din familia asta). Are și câteva defecte săraca, unul că are întotdeauna dreptate, sau așa crede și al doilea că este exagerat de sociabilă. Primul defect îmi e greu de înțeles având în vedere că și eu am mereu dreptate chiar și când prin absurd nu am dreptate iar al doilea defect îmi e imposibil de înțeles pentru că îmi vine să mă urc într-un balon (și să rămân acolo) de fiece dată când intră-n vorbă cu o persoană străină.

Cu mama am avut cele mai aprige certuri și cele mai crunte tăceri pentru că așa se întâmplă când ne lovește încăpățânarea în același timp. Mama mi-a dat aproape mereu cele mai bune sfaturi. În clasa XII-a mi-a zis: „Nici prin cap să nu-ți treacă să te îndrăgostești anul ăsta când ai bac și examene”. Ehh…de nu m-ar fi avertizat, poate nu m-aș fi îndrăgostit.  Mama m-a învățat să asortez culori,  mama s-a pus împotriva tuturor oftalmologilor dobitoci care voiau să-mi pună niște dioptrii imense când eram la grădiniță și m-a dus la București unde am făcut vară de vară exerciții pentru ochi, motiv pentru care nu port nici azi ochelari, mama m-a ținut sănătoasă în vremurile alea când aveam portocale o dată pe an, de n-am ajuns niciodată la spital și nici vreo injecție n-am făcut copil fiind.

Când are vreuna din nepoate în grijă e mai ceva decât o mamă. Are rezerve ascunse de răbdare, se joacă minunat, explică, mângâie, mustră și nu se compară cu nici o bunică pe care am văzut-o vreodată în parc.

Mama este mama. Ea rezolvă orice, pentru oricine, ea crede în oameni în ciuda evidențelor, ea face cele mai bune mâncăruri vegetariene care există și este mereu acolo pentru noi. Mama este sensibilă și scrie poeme, are jurnale și citește zilnic, mama e bună și mult îngăduitoare până se supără foc și atunci ai încurcat-o.

Tată, de ziua ta ți-am făcut un tort, un cadou și am scris despre mama. De ziua ei am să scriu despre tine. Pentru că așa sunteți voi, unul pentru altul și amândoi pentru noi.

La mulți ani luminoși!

Anunțuri

4 gânduri despre „27 mai 2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s