jurnal · politically incorrect

obsesia punctualității

Sunt convinsă că m-am născut c-un sertar organizator în creier. O setare care nu-mi dă voie să întârzii nicăieri, nici chiar când mă străduiesc să fac asta. În timpul școlii îmi propusesem să întârzii la ore dar nu reușeam. Plecam mult mai târziu, mergeam mai încet dar cumva spre final aveam senzația aceea de presiune și stres, grăbeam pasul și ajungeam la timp. La serviciu nu am întârziat niciodată.

Mă rog, într-un an, în Bucureștiul surprins și acoperit de zăpadă, când îți lua juma de oră să deszăpezeşti mașina și altă oră până la serviciu, am mers cu vreo trei autobuze până am ajuns cu jumătate de oră mai târziu și m-am simțit oribil. M-am întrebat cum se simt ăia care întârzie tot timpul. Colegii care intrau nonșalant pe ușă în fiece dimineață, cu tot felul de scuze penibile.

Părinții m-au învățat că punctualitatea înseamnă respect, pentru tine și pentru alții. Iar dacă nu îți planifici lucrurile cum trebuie, să lași loc pentru neprevăzut adică și întârzii, anunță oamenii care te așteaptă. Nu e nimeni dator să stea după fundul tău. M-am enervat de foarte multe ori din cauza prietenilor sau cunoștințelor veșnic întârziate. O singură dată am plecat pur și simplu de la locul întâlnirii fiindcă o prietenă iarăși întârzia. Și-mi pare rău că am făcut asta doar o dată. Am așteptat, dacă e să adun orele pierdute, câteva zile bune din cauza nepunctualității altora. Nu, nu cred că unii adulți „nu pot” ajunge la timp orice ar face. Nu fac deajuns și nu le pasă. De ce ar avea unii impresia că timpul lor e mai prețios decât al celorlalți. Sunt oameni care pierd constant trenuri, avioane, servicii, pentru că nu se pot organiza să ajungă în timp util. Încerc să elimin cam tot ce înseamnă pierdererile astea de timp și energie din cauza altora.

Recent, mi s-a întâmplat același lucru cu o ofertă de job. Timp de aproape o lună am fost în interviuri cu WIPRO, prin intermedierea unei firme de recrutare din UK. Am trecut răbdătoare peste 3 serii de interviuri care și-au tot modificat zilele și orele. Hotăram o anumită zi, o anumită oră pentru discuția pe skype, făceam aranjamente să stea cineva cu T, să nu fiu deranjată, îmi puneam și eu o cămașă să nu arăt ca adunată din parc și nu mai suna nimeni. A doua zi mă suna recrutorul cu multe scuze că o să afle ce s-a întâmplat blah blah blah. Singura mea motivație era că jobul urma să presupună relocarea în Frankfurt deci am zis să trec cu vederea acest comportament inacceptabil față de un candidat și potențial angajat. În fine, ajunsesem la faza de ofertă, acceptasem salariul propus pe când ei încă „nu erau siguri” dacă poziția e pentru Frankfurt sau Varşovia.

Vinerea trecută recrutorul din UK mă sunase nu mai puțin de 7 ori ca să confirme detaliile legate de salariu și alte mărunțișuri. La ultimul telefon vineri seara, mă rugase foarte frumos să accept o ultimă discuție cu Head of HR Europe (cu care ar fi trebuit să vorbesc deja de două ori până atunci) duminică seara la ora 10:00 pm. Whaaaat? Da, cică se grăbesc tare și luni încheiem contractul ca să încep într-o săptămână. Unde? Nu se știe.  Și vine ziua de duminică, fac iarăși aranjamente ca să pot vorbi pe skype and guess what. Nu sună nimeni. Pe la ora 11pm mă adaugă nenea indianul pe skype și cu tupeu: Can I call you now?

Well, hell no (am fost ceva mai politicoasă) pentru că la mine e 11 noaptea, duminică și pentru că e a patra oară când mi se întâmplă asta cu firma lor minunată și i-am trimis deja mail recrutorului că nu mai sunt interesată de un job într-o companie care tratează astfel un potențial angajat sau orice alt candidat for that matter. (I-am arătat unei prietene conversația pe skype, halucinant, nu alta). Indianu’ se arătă foarte surprins și după niște scuze îmi propune să avem interviul luni tot la 10pm. Are you kidding me?? Pe undeva, la câți indieni am întâlnit (mulți și anume, dintre care unii cunoscuți în detaliu de caracter nu de altceva), nici nu știu de ce m-am mirat. Îmi spusesem să las prejudecățile deoparte, să văd ce se întâmplă. Și-am văzut. Am văzut a nu știu câta oară același lucru.

Endofdumbasslackofcommonsenseindiancompanystory

Recunosc ca am mai întârziat de vreo câteva ori de când am al doilea copil, dar nu la lucruri importante și atunci când s-a întâmplat a fost fiindcă daddy babysitter nu a reușit să ajungă la timp de la serviciu.

Da, și copilul meu face caca după ce l-am schimbat, îmbrăcat și ne pregătim să ieșim. Și al meu varsă apă după ce am mai schimbat o tură de haine. Și ai mei au vomitat până la 8 luni, respectiv 1 an după fiecare masă. Și îi ia mezinei minimum 40′ să mănânce câte ceva. Iar cea mare uită mereu câte ceva. Și eu trebuie să ajung la ședințe cu părinții (rare, din fericire), la acțiuni ale școlii, la programări la medic și în curând la serviciu. Dar nu sunt ceilalți oameni responsabili de programul meu și nici datori să aștepte doar pentru că am copii.

În afara situațiilor cu adevărat urgente și grave (gen accident, boală, trenuri întârziate), nici o scuză nu stă în picioare. Sunt oameni incapabili să-și gestioneze timpul și nu dau doi bani pe efectele întârzierii lor asupra altora. Traficul de la ora 9, mâncarea vărsată pe cămașă înainte de plecare, copii cu febră, bone care se îmbolnăvesc, se întâmplă tuturor. Poate că par cam dură. Poate că am așteptat cam mult, poate că m-am săturat ca doar programul altora să conteze.

Thing is… no one will wait for you forever. Not even Jesus.

Anunțuri

3 gânduri despre „obsesia punctualității

  1. Ooooooo, da, subscriu!!! Si eu am sertarul ăla de care spui tu și-i mai mereu chinuit de locatia unde m-a purtat viața. Nu stiu cum sunt indienii (fug cat pot de categorisiri si stereotipuri) dar grecii s-au nascut fara noțiunea timpului…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s