copii · iubire · jurnal

profu’ de mate

Prima mea amintire despre tata este târzie, pe la 4 ani, m-a chemat în camera în care făcea meditații și m-a întrebat: „Ia zi-le tu, cât face radical din x pătrat? „. Iar eu am răspuns foarte mândră fiindcă cei mari nu ştiuseră răspunsul corect, „modul de x”. Pe vremea anilor ’80, tata muncea ca inginer într-o întreprindere oarecare, ca toată lumea. Plecase de la coada vacii, de la țară, dintr-o familie cu 7 băieți, pe care părinții nu avuseseră bani să-i şcolească.
Lui tata nu-i plăcuse însă sculatul la 4 dimineața și mersul pe câmp așa că învăța de rupea. La 14 ani părinții l-au adus la liceu în oraș, în gazdă. După liceu, a luat bursă pentru facultate la Iași și din acea perioadă a început să câștige bani din meditații la mate. În timpul liber din afara serviciului, dădea meditații. În apartamentul nostru de două camere, la fiecare două ore, plecau unii, veneau alții. Nu am avut niciodată camera mea sau măcar vreun loc personal, era un du-te vino care mă afecta cumva dar mă obișnuisem. Abia seara la ora 20:00 termina. Iar acum termină la 20:30. I se dusese numele deja, era căutat, trebuia să renunțe la serviciu și să se ocupe doar de asta. Și a renunțat imediat ce a fost posibil, după revoluție, și tot imediat ce s-a putut a intrat în legalitate, plătind impozit statului pentru această activitate. Mă întreb câți profesori mai sunt ca el. Să nu fi predat niciodată, să nu fi făcut vreo oră de pedagogie și să fie cunoscut de un oraș întreg, locurile ocupându-se cu mult înainte de începerea anului școlar. Faima și rezultatele bune vin însă la pachet și cu invidia unor profesori jenanți de la unele școli și licee. Pentru că tata meditează elevi dintr-a 5-a până într-a 12-a, ar fi fost imposibil să nu apară discuții. Unii elevi, ca să nu fie discriminați în clasă, fac pregătire cu profesorul lor slab, blazat și în paralel merg la tata ca să înțeleagă și să învețe ceva.

Pe lângă matematică, elevii îi povestesc de la școală, au încredere în el, discută și alte subiecte pentru că tatăl meu nu e pasionat doar de mate ci și de istorie, geografie, nutriție, sport și literatură. Copiii se uită mirați, cum știe atât de multe. Când le-a învățat? Înseamnă că pot și ei, nu?

Sunt atât de mândră de el! Face meditații de 40 de ani de-acum și încă nu e plictisit, încă spune că are multe de învățat! În fiecare dimineață face exerciții fizice 30′ și mănâncă doar două mese pe zi. Se mișcă mult pe jos, aleargă de plăcere la peste 60 de ani.

Tata are niște reguli simple: nu înveți ce-ți dau, nu ești punctual sau lipsești des, mergi la alt profesor. Nu are timp de pierdut cu cei dezinteresați sau care iau de la părinți banii de pregătire după care o ard prin baruri. Nu face meditații doar pentru a-şi asigura traiul ci pentru că asta e pasiunea lui și îi pasă de fiecare copil în parte. La sfârșit de an, așteaptă nerăbdător să îl sune copiii să îi spună ce au făcut la evaluări, bac și examene. Anul trecut a avut mulți de 10 curat, era tare bucuros. În fiece an studiază subiectele date și face predicții pentru posibile variante viitoare. De multe, foarte multe ori a avut dreptate. Copiii știu bine că dacă sunt serioși, vor reuși. Are răbdare, le explică prin diverse metode până pricep.

Când eram prin clasa a 8-a a reușit să mai cumpere un apartament în blocul în care locuiam, ca să facă meditații acolo. Când mă întorceam de la liceu mâncam împreună de prânz. Tot el îmi pregătea micul dejun și pachetul diminețile fiindcă mama era deja la serviciu. În rest, îl vedeam abia seara. De ani de zile muncește în ritmul acesta amețitor dar face ce-i place. Muncește pentru el și mi se pare extraordinar ce a reușit să construiască. Deja sunt copii la a treia generație care vin la el la pregătire și absolut niciodată nu și-a făcut vreo reclamă, nu a dat vreun anunț. Părinții își aduc copiii la el pentru un singur motiv: au primit o recomandare, că tata este cel mai bun. Și este.

De multe ori îmi doresc să nu îmbătrânească niciodată. Să rămână mereu un model în viața mea și a fetelor mele. Pare-se că, spre deosebire de mine, fiică-mea cea mare îi moștenește talentul. Și când mă uit la ei cum discută o problemă de probabilități, de cls. I, mi se pare că-i unul dintre cele mai frumoase lucruri din lume.

Nu vreau să vină vreodată ziua în care să-mi fie dor de el, nu vreau.

Anunțuri

2 gânduri despre „profu’ de mate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s