copii · jurnal · politically incorrect

avort. rudele despre care nu vorbim niciodată

Când a născut al doilea băiat, cel mare avea 8 ani și doctorii i-au zis: ai născut un handicapat, lasă-l la spital că n-ai ce face cu el acasă. 

În ’84 nu se făceau ecografii care să măsoare pliul nucal, nu se făceau amniocenteze și nu îți spunea nimeni că ai să naști un copil cu sindrom Down. Știți copiii aceia cu SD care apar pe la tv, în reviste, despre care se vorbește pe fb, cum au reușit ei în viață, ce afectuoși sunt, ce calități au, cum se pot recupera ca să aibă o viață aproape normală. Și unii din ei chiar au o viață ok pentru că vorbesc, pentru că ajung să se întrețină singuri în cel mai bun caz, pentru că nu au un IQ de idioți. Dar de ce lumea nu vorbește despre ceilalți, care sunt probabil mai mulți decât cei care apar dansând și vorbind inteligibil?

Așa s-a născut G. Mama lui l-a luat acasă, nu a lăsat-o inima să îl abandoneze, chiar dacă era tânără și nu avea nici o noțiune despre această boală.

Odată cu ieșirea din spital a început calvarul. Când aud apărătorii extremiști ai vieții ( Asociația Provita par exemple) cum știu ei totul mai bine decât o femeie, mi se face rău și silă și revoltă. Când văd discuțiile care se iscă pe marginea avortului și cum sunt judecate lucrurile din afara oricărei probleme, mă înfior cât de repede ridicați piatra. Pentru că habar n-aveți despre ce vorbiți, în majoritatea cazurilor. Eu știu sigur că, dacă în urma amniocentezei mi-ar fi spus că ar fi nasc un asemenea copil, în aceeași zi aș fi făcut programarea pentru a omorî pruncul nenăscut. Pentru că nu mi-l crește statul sau voi sau bonele. Pentru că nu știți prin ce a putut trece copilul mai mare de la nașterea unui frate complet retardat. Cum e să ai un frate care prin nevoile lui, mai presus de cele obișnuite și solicitante ale unui nou născut, să acapareze și absoarbă tot ce au părinții tăi în materie de resurse emoționale, materiale, afective. Cum e să devină taică-tu alcoolic din cauza asta. Cum e să nu fii lăsat să faci nimic din ce te pasionează pentru că există alte nevoi mai importante decât ale tale sau pur și simplu pentru că nu mai contezi. Cum e să fii trimis la muncă în loc de liceu – ca să aduci bani- spunându-ți-se că oricum ești prost și nu ești în stare să faci școală. Să muncești ca un nebun și să înveți în același timp ca să poți scăpa de acolo. Iar tu să fii un om super deștept, cu încredere în el 0.

Sau poate nu știți prin ce a trecut și trece mama unui copil-adult de 30 de ani încoace. Câți doctori i-au vorbit mizerabil când se ducea la câte un control. În ce țară tâmpită să fii ca să se ceară evaluare anuală pentru o anomalie genetică incurabilă, în cazul unui copil care nu a vorbit niciodată și care a avut perioade de regres cu episoade extrem de violente. Cum te privește lumea pe stradă și ce comentarii auzi. Cum te chinui să determini un copil mai puternic fizic decât tine să se ridice din mijlocul străzii unde i s-a năzărit să se așeze. Cum i-ai salvat viața de câteva ori, bolnav fiind sau când se îneca cu te miri ce. Cum e să faci zilnic oale întregi de mâncare pentru un sac fără fund care mănâncă la două ore. Fără nici un ajutor din partea nimănui. Să nu te mai poți întoarce niciodată la serviciu pentru că acel copil are nevoie de îngrijire permanentă și să nu-l poți trimite într-un centru special fiindcă știi că și-ar bate joc de el așa cum au făcut când l-a luat ambulanța la psihiatrie după un episod violent și l-au lăsat pe ciment, dezbrăcat, în urină, îndopat cu calmante. Imaginează-ți cum e să nu ai un concediu niciodată. Să nu fi văzut marea sau muntele toată viața pentru că ai un bebeluș de 30 de ani care depinde de tine. Un bebeluș care uneori distruge totul în jur și sparge tot în bucătărie iar tu nu îl poți opri. Un ditai bărbatul pe care trebuie să-l hrănești, îmbraci, speli, cu o răbdare infinită, zi de zi, ani în șir.

Așa că nu mai spuneți voi altor femei ce să facă și cum vor ajunge ele în iad pentru că nu își pot asuma o asemenea „viață”. Chiar dacă nu voi fi niciodată de acord cu avortul unui copil doar pentru că nu a fost planificat și încurcă planurile de MBA ale mamei sau pentru că nu are ochi albaștri, tot nu am eu dreptul să condamn femeia aceea. Cu atât mai mult nu avem dreptul să condamnăm cazurile medicale.

Nu vorbim despre rudele noastre nu fiindcă ne este rușine sau fiindcă ne prefacem că nu există ci doar pentru că doare. Neputința doare cel mai mult. So just shut up că nu știi când te lovește pe tine și atunci poate nu ai să mai fii erou.

Anunțuri

6 gânduri despre „avort. rudele despre care nu vorbim niciodată

  1. Foarte emoționat articolul! Mi.am imaginat pentru câteva secunde viata unei mame de copil cu sd atât de grav. Deși nu sunt nici eu de-acord cu avortul, și probabil ar fi o trauma pentru mine sa fiu nevoita sa trec prin asta, și eu aș întrerupe o sarcina cu un copil cu sd. Cu părere de rău o spun. Dar, cred ca nicio mama și niciun copil nu merita sa trăiască o astfel de viata!

    Apreciază

    1. să îmi povestești și mie cine te va susține financiar să îl crești dacă tu stai cu el. și ce se va întâmpla cu el când tu nu vei mai fi. e plină lumea de eroi de ocazie, știu

      Apreciază

  2. Asa e… E un sacrificiu enorm nu doar din partea mamei ci si din partea familiei. Totul se schimba la 180 de grade. Din pacate, cazuri asemanatoare sunt extrem de multe. Sunt de acord cu tot ce ai scris, nici eu nu m.as lega la cap cu asa ceva, chiar daca toata lumea mi.ar face capul mare sa pastrez copilul. Nu!
    Felicitari pentru articol, are multa incarcatura emotionala.

    Apreciază

  3. Ce bine ar fi in lume daca toti ar gandi ca tine… Mi se strange sufletul cand vad pe strada mame tinere care au copii cu probleme grave, copii care practic nu sunt constienti ca exista. Si eu sunt de acord cu avortul in aceste cazuri, de fapt… nu e chestie de a fi de acord sau nu. Pana la urma fiecare face exact ce simte. Daca unele femei fac avorturi ,,pe banda rulanta” cu toate ca stiu sa se protejeze, pe mine nu ma afecteaza absolut cu nimic. Da, de cate ori pot imi sfatuiesc colegele sau prietenele care poate sunt reticente la unele masuri de contraceptie si le spun ca avortul nu este o masura contraceptiva cand au de ales si sunt informate. Dar clar, daca mi s-ar spune ca exista chiar si o sansa mica de tot sa aiba copilul probleme, nu as da-o in sentimentalisme pentru ca nu vreau sa ma chinui nici eu si sa-l chinui si pe el. Si daca e sa am probleme din cauza avortului, exista posibilitatea adoptiei sau a unei mame surogat. Solutii se gasesc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s