jurnal

singurătate

été, 2006

Când am ieșit din subteran ploua torențial iar eu nu folosesc umbrelă, îmi uitasem și hanoracul, luminile străluceau altfel prin perdeaua de ploaie și m-am îndreptat rapid spre hotel. Eram în Paris și toată seara, după serviciu, mă plimbasem singură pe străzi, dădusem indicații unor englezi rătăciți și-apoi luasem metroul. 

Ieșind de la Gare de Lyon, într-un minut deja înotam în teniși, pantalonii scurți deveniseră grei, dar am avut atunci o senzație profundă de libertate. Memoria mea afectivă o înregistrase atât de fidel încât aseară am simțit-o alergând pe șira spinării. Îmi amintesc că mergeam pe străduțele necunoscute ale acelui oraș și era nespus de bine să te plimbi pur și simplu, să urmărești vâjâitul celorlalți oameni, să fii doar cu gândurile tale, să-ți vorbești răspunzându-ți la întrebări nerostite, să mergi agale mușcând dintr-un sandviș cu  brânză și roșii și să nu-ți pese că nu e politicos să mănânci pe stradă.

M-am întâlnit întâmplător c-un prieten și-am vorbit apoi, în fața unui ceai cu lămâie, timp de două ore despre singurătate. Mă gândeam ce greu este să fii onest cu tine și să ieși cumva în afara propriilor scheme pentru a accepta, dacă nu admira, autenticitatea, să te ridici deasupra strictelor noțiuni de alb negru și să vezi că poate exista un echilibru și-n afara lumii tale.

Construim punți, ne strecurăm printre trăiri fragmentare, ne resemnăm și arareori ne lipsim de comoditate pentru libertăți care vor să atingă absolutul. Zâmbim reținut, facem pași impreciși, suferim alene, dormim pe noi, hohotim inconstanți, privim abject. Uneori parcă nu mai reținem de unde-am plecat și încotro alergăm. Ne deturnăm scopurile, ne facem iluzii, ne permitem să trăim. Dintr-odată, realizăm că ceea ce dorim e atât de simplu. Refuzul de-a te responsabiliza până la negare de sine. E îngrozitor de bine să poți fi tu, fără constrângeri de niciun fel.

Staţi în pijamaluţele voastre satinate sau flanelate, molcomi, în faţa teveului, înghiţind emisiuni, filme bune, proaste, nici nu contează prea mult, sau staţi în faţa unui calculator obosit de aceleaşi sinapse, aţi culcat copiii şi unul face febră, sunteţi obosiţi, abia aţi venit de la serviciu, e criză, şefii sunt nervoşi iar femeia de serviciu nu-şi face treaba şi contabila durdulie are o voce îngrozitor de stridentă, credeţi c-aveţi un moment de linişte, ba chiar aţi făcut floricele, le puneţi între voi, căci atingerile sunt rare şi atunci eşti tentat să spui pardon.

Ah, ce familie fericită, care face cumpărături sâmbăta, alergând după acei neastâmpăraţi de copii, acum strângeţi bani de concediu, anul ăsta nu vă permiteți şi la mare şi-n Alpi, va fi o alegere dificilă desigur, vă priviţi şi mai obosiţi, uite deja s-a făcut 23:00, deşertaţi sacul de frustrări sau realizări profesionale înghesuindu-le pe cele personale în colţul cel mai împăienjenit al memoriei, aţi uitat cum e să dormiţi unul lângă altul sau unul cu altul, ieşirile în doi s-au redus enorm, sunteţi copleşiţi, moi şi fără vlagă, făcând infinitele drumuri între bucătărie şi baie, serviciu şi casă, supermarket şi magazinaşul din colţ fiindcă ai uitat cu lista-n mână să cumperi şi pâine, staţi. Pijamale şi existenţe flanelate. Tăcerea care goleşte, doare, inhibă, reduce, răneşte.

Pietrișul scâncea sub tenișii mei maro, mă simțeam teribil de mică și inutilă pentru lumea asta, cum pot atâția să se nască și să moară ca niște anonimi, să nu lupte, nicidecum pentru a deveni staruri ci pentru a lăsa ceva frumos în urmă, fie măcar o amintire în fața căreia ți se taie respirația. M-a stropit o mașină și m-am trezit din visare, cu simțământul acut al unei pierderi definitive și-n același timp a unei împăcări nesperate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s